Scurt istoric
Familia Teleki a construit de-a lungul secolelor numeroase castele impunătoare, mai ales în partea de nord și est a Transilvaniei, în zona Chioarului și în valea Mureșului. Începând de la sfârșitul secolului al XVII-lea, Gornești a devenit unul dintre cele mai importante centre domeniale ale familiei, iar castelul de aici, supranumit „bijuteria Mureșului”, este unul dintre cele mai valoroase exemple ale arhitecturii baroce din Transilvania.
Domeniul Gornești a intrat în posesia familiei Teleki în anul 1674, când principele Mihai Apafi I l-a donat lui Mihály (al II-lea) Teleki, consilierul său și unul dintre cei mai influenți nobili ai vremii. Pe domeniu exista deja o cetate medievală, construită în a doua jumătate a secolului al XV-lea de vicevoievodul István Erdélyi de Somkerék. Cetatea, înconjurată de un șanț de apărare și prevăzută cu două bastioane mari de colț și trei turnuri mai mici, a fost transformată de Mihály Teleki în anii 1686-1687. Din lucrările sale de construcție s-au păstrat doar câteva fragmente de piatră sculptată în stil renascentist, care au fost păstrate în muzeul castelului până la cel de-al Doilea Război Mondial.
Gornești era reședința preferată a lui Mihály Teleki, de aici plecând spre bătălia de la Zărnești, unde și-a pierdut viața în anul 1690. Domeniul a fost moștenit de fiul său cel mai mic, Sándor (I). Din prima căsătorie a lui Sándor Teleki cu Júlia Bethlen s-au născut trei fii și o fiică, iar din a doua căsătorie, cu Zsuzsanna Petky, doi fii. Cel mai tânăr dintre aceștia a fost Sámuel (al II-lea), născut în 1739, fondatorul primei biblioteci publice din Transilvania și viitorul proprietar al castelului din Dumbrăvioara. După moartea lui Sándor Teleki în 1754, domeniul Gornești a fost moștenit de fiul său din prima căsătorie, László (al II-lea), consilier gubernial, de numele căruia se leagă începuturile construcției castelului actual. Prima etapă a acestor lucrări de construcție de amploare a fost întreruptă de moartea contelui în 1778, însă până atunci fusese deja ridicată clădirea conformă cu planul actual, cu pavilionul central proeminent.
Castelul a fost moștenit de unicul fiu care a ajuns la maturitate al contelui, József (al IV-lea), comite suprem al comitatului Ugocea și custode al coroanei (conservator coronae). Acest nobil a fost una dintre figurile proeminente ale vieții intelectuale din Transilvania secolului al XVIII-lea: interesat de arte, arheologie și arhitectură. Împreună cu unchiul său, Sámuel (al II-lea) Teleki, viitorul proprietar al castelului din Dumbrăvioara, a vizitat celebre universități din Europa de Vest și, în timpul călătoriilor sale în Italia, s-a ocupat de studiul monumentelor istorice. În acea perioadă, lucrările de construcție de la Gornești avansau lent, deoarece contele deținea funcții înalte care îl legau de comitatul Ugocea și de Viena. Cu toate acestea, atunci s-au realizat clădirile anexă ale castelului și parcul francez proiectat conform unor reguli geometrice stricte.
Castelul și-a căpătat forma finală la începutul secolului al XIX-lea, în timpul lui József (al VI-lea). Tânărul conte, asemenea tatălui său, a întreprins călătorii de studii în Europa, în Anglia fiind impresionat în special de parcurile englezești amenajate în spirit romantic. După întoarcerea sa, a transformat parcul francez al castelului din Gornești într-un parc englezesc, iar pe locul fostului șanț medieval a amenajat un iaz cu o insulă. După moartea sa în 1817, soția sa, Zsófia Teleki de Szék, a ridicat un monument comemorativ în parc, pe al cărui soclu, în limba latină, sunt înscrise virtuțile familiei.
Pe parcursul secolului al XIX-lea, domeniul de la Gornești a fost moștenit din tată în fiu, fiind deținut de Domokos (al III-lea), Géza (al II-lea), apoi Domokos (al VI-lea). Contele Domokos (al VI-lea) Teleki a fost cunoscut ca un colecționar de artă remarcabil, organizând un adevărat muzeu în castelul său și înființând o fermă-model în Gornești. În 1935, împreună cu soția sa, Edina Teleki, s-a mutat la Budapesta, lăsând conducerea domeniului și a fermei-model fiului lor, Mihály (al XII-lea).
Perioada după naționalizare
Tragedia castelului a început în toamna anului 1944, când soldații germani, apoi cei ruși, l-au devastat și jefuit. Stăpânul castelului – Mihály Teleki, cunoscut drept „nea Micu” – și familia sa s-au putut întoarce din Ungaria în Transilvania în 1945, însă și-au găsit reședința din Gornești goală: mobilierul și colecțiile de valoare muzeală au fost risipite, utilajele agricole dispărute, iar efectivele de animale dispersate. Biblioteca de trei mii de volume și arhiva de familie au fost în mare parte distruse, găsite împrăștiate, ude și cu urme de pantofi în sălile de la parter. Cărțile salvate au fost depuse de Mihály Teleki la Biblioteca Teleki din Târgu Mureș, iar o parte din materialul arhivistic a ajuns în colecția Societății Muzeului Ardelean, apoi la Arhivele Statului din Cluj.
În ciuda stării de degradare nedemne, familia a început din nou să gospodărească domeniul, însă începând din 1947 reședința lor a fost la Târgu Mureș. După naționalizare, lui Mihály Teleki i-a fost rezervat același destin ca altor mari proprietari transilvăneni: a fost deposedat de avere, obligat să se mute împreună cu familia la Târgu Mureș și, ulterior, deportat într-un lagăr de muncă.
În perioada comunistă, castelul a funcționat ca preventoriu TBC. Fiul cel mic al lui Mihály Teleki, Kálmán Teleki, a reușit să recupereze castelul și parcul aferent în 2006, după un lung proces, însă evacuarea instituției medicale a avut loc abia în 2011. Din mobilierul de odinioară s-au păstrat doar câteva sobe de teracotă, trei lustre din sticlă de Murano, tavanul pictat al marii săli de mese de la etaj și parchetul original. În ultimii ani, castelul a reintrat în circuitul turistic al Transilvaniei, găzduind periodic tabere de artiști, festivaluri, conferințe și alte evenimente culturale. În prezent, monumentul istoric este închis pentru publicul larg, datorită unei restaurări care a început în 2023 și este preconizată a se încheia în 2026.
Aspecte de istoria artei
Prima etapă importantă a construcției castelului este legată de numele lui László (al II-lea) Teleki. În 1732, contele s-a căsătorit cu Eszter, fiica contelui Pál Ráday, fost cancelar al Transilvaniei sub principele Francisc Rákóczi al II-lea. Nunta a avut loc pe moșia lui Pál Ráday din Pécel, iar tinerii soți s-au stabilit ulterior pe domeniul Teleki din Țelna. După moartea lui Pál Ráday, moșia din Pécel a revenit fiului său, Gedeon Ráday, care a comandat transformarea barocă a castelului, cel mai probabil cu ajutorul arhitectului Andreas Mayerhoffer din Salzburg, cunoscut pentru proiectarea castelului Grassalkovich din Gödöllő. Influențat de construcțiile realizate de cumnatului său de la Pécel, László Teleki a dispus demolarea vechii cetăți din Gornești aflate în ruină și construirea unei reședințe baroce elegante, inspirate – conform modelului atestat în familia Ráday – de tipologia castelelor din Gödöllő și din împrejurimile Pestei. Lucrările de execuție au fost conduse de maistrul zidar Pál Schmidt din Târgu Mureș, iar după moartea acestuia, de János Topler și Konstantin Schmidt. Deși proiectantul clădirii rămâne necunoscut, unele ipoteze îl indică pe Andreas Mayerhoffer sau pe fiul acestuia, Johannes Mayerhoffer.
Castelul Teleki din Gornești prezintă multiple similitudini cu castelele baroce din zona Pestei, dar arhitectura sa este mai simplă și provincială, reflectând tradițiile constructive ale Transilvaniei și stilul meșterilor locali: s-a renunțat la o parte a decorațiilor baroce, ferestrele au fost îngustate, pavilionul central a fost supraînălțat, iar deasupra porții principale a fost adăugat un balcon. De asemenea, lucrările majore s-au desfășurat pe parcursul a două generații ale familiei Teleki, astfel este posibil ca cel de-al doilea comanditar, József (al IV-lea) Teleki, după întoarcerea sa din călătoriile prin Europa, să fi considerat planurile baroce inițiale învechite în comparație cu arhitectura clasicistă aflată în vogă la acea vreme.
Accesul în castel se poate face pe un pod de piatră ce traversează iazul. Clădirea, alcătuită din parter și etaj, are un plan în formă de „U”, cu un corp central dominant – pavilionul principal – împărțit în cinci axe prin pilaștri dubli cu capiteluri ionice. Ferestrele de la parter au închideri drepte, cele la etaj sunt înalte, cu închideri semicirculare, iar deasupra acestora se află mici ferestre ovale („ochi de bou”). Portalul lat este surmontat de un balcon cu balustradă, sprijinit pe console de piatră. Pavilionul central este accentuat de un acoperiș în formă de cupolă, în vârful căruia se ridică un mic turn cu ceas. Aripile laterale, simple, sunt ritmate de ferestre dreptunghiulare, iar fațada dinspre curte prezintă la parter o suită de arcade semicirculare. La capetele celor două aripi se înalță câte un pavilion de colț cu acoperiș mansardat.
În parcul castelului se păstrează mai multe statui baroce de înaltă calitate, aduse la Gornești în 1906 din vila budapestană a lui Domokos (al VI-lea) Teleki. Aleile fostului parc englezesc erau împodobite cu statui reprezentând divinități ale mitologiei antice: Iuno, Neptun, Pan, Venus, Bacchus și Ceres. În jurul lacului erau amplasate statui de dimensiuni mai mici, cu trăsături grotești, reprezentând în manieră caricaturală personaje parodice din perioada Revoluției Franceze: Regele Ludovic al XVI-lea, Honoré de Mirabeau și două figuri feminine, „Dames des halles” (vânzătoare din piețele pariziene). Statuile din gresie se află și astăzi în grădina care înconjoară castelul, însă starea lor de conservare s-a deteriorat considerabil de-a lungul timpului, unele păstrându-se doar fragmentar.
Curiozități
Contele Domokos Teleki (VI) era cunoscut ca un colecționar pasionat de artă. Pe coridorul lung al aripii vestice a castelului a amenajat un adevărat muzeu, cu obiecte de valoare arheologică și istorică locală. Aici se păstra, printre altele, cufărul de voiaj al lui Mihály Teleki, întemeietorul domeniului, alături de bogata colecție de orfevrărie și arme a familiei, sculpturi, broderii și ceramică cu caracter popular, precum și piese decorative din fier forjat. Cele mai valoroase piese ale acestui „coridor-muzeu” erau covoarele turcești din epoca principatului, pe care proprietarul le-a transportat în Ungaria înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial și le-a depozitat la Muzeul Național Maghiar. Deși obiectele de artă au supraviețuit războiului, marea lor parte a fost distrusă în incendiul izbucnit în timpul revoluției din 1956. Interesul contelui pentru arheologie este dovedit de faptul că, împreună cu fiul său, Mihály, a cercetat adesea rămășițele de piatră ale castrului roman care se afla odinioară pe locul actualei localități Cristești. Astfel, muzeul era îmbogățit și cu fragmente de sculpturi antice, o parte dintr-un basorelief reprezentându-i pe Romulus și Remus, precum și o piatră miliară (milliarium) de pe vechiul drum roman.
Bibliografie
Zoltán Bicsok – Zsolt Orbán, „Isten segedelmével udvaromat megépítettem…” Történelmi családok kastélyai Erdélyben. Editura Gutenberg, Miercurea Ciuc, 2012.
József Biró, A gernyeszegi Teleki-kastély. Compania de Imprimiere Sárkány, Budapesta, 1938.
József Biró, Erdélyi kastélyok. Új Idők Irodalmi Intézete, Budapesta, 1943.
Samu Csinta, Erdély újranemesítői. Arisztokraták honfoglalása. Editura Heti Válasz, Budapesta, 2015.
Árpád Kulcsár, A gernyeszegi kastély Teleki Mihály kancellár korában és inventáriuma 1685-ből. In: Művészettörténeti Értesítő. vol. 38. nr. 1–4. 1989. pp. 150–163.
Ildikó Marosi, Örökbe hagyott beszélgetés gróf Teleki Mihállyal. Editura Argumentum – Academia Pallas, Budapesta – Miercurea Ciuc, 2004.
Elvira Oláh-Gál, Nobile Officium. Az erdélyi magyar történelmi családok XX. századi sorsa. Asociația Székelyföld, Miercurea Ciuc, 2016.
Kinga Tüdős S., A régi gernyeszegi várkastély. Târgu Mureș, 2009.
Sursa: https://castelintransilvania.ro/castle/teleki-gernyeszeg-gornesti/?lang=ro
